Pică transferul lui Moraes la Steaua?** „Negocierile au intrat în impas!” „Atacantul are o ofertă mult mai bună din străinătate”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Pică transferul lui Moraes la Steaua?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a
declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu a ajuns la o
înțelegeere cu Steaua privind transferul atacantului brazilian
Junior Moraes, dar va mai avea o rundă de negocieri cu
reprezentanții grupării din Bulevardul Ghencea.

„Noi avem și alte oferte pentru Moraes. Cu Steaua
negocierile au intrat în impas deocamdată, voi mai vorbi cu
trimisul Stelei astă-seară și o să vedem. Oricum, cred că Moraes nu
se va transfera până la plecarea noastră în cantonamentul din
Antalya”,
a spus Jean Pădureanu.

Oficialul bistrițean a menționat că Junior Moraes nu a ajuns la
o înțelegere cu Steaua, ci doar și-a expus pretențiile privind
contractul pe care și-l dorește, iar el nu va semna cu gruparea din
Bulevardul Ghencea până când cluburile nu ajung la o înțelegere.
„Jucătorul e băiat isteț, nu va semna cu Steaua până când
cluburile nu se înțeleg. Iar el și-a expus doar pretențiile pe care
le are în contractul cu Steaua, asta nu înseamnă că au ajuns la o
înțelegere. El știe că mai este sub contract cu Gloria Bistrița
încă un an și jumătate”
, a mai spus Pădureanu.

Colaboratorul clubului Gloria Bistrița, Florin Manea, a declarat
că Junior Moraes are o ofertă concretă de la un club din
străinătate, superioară financiar față de cea a Stelei și așteaptă
un fax oficial de la gruparea respectivă. „Azi, așteptăm
confirmarea oficială, în scris, de la o formație din străinătate.
Oferta lor este mult mai bună decât a Stelei și pentru jucător.
Moraes dacă ar alege Steaua, ar renunța la o sumă importantă de
bani. Eu am vorbit cu jucătorul și așteaptă și el să vadă
propunerea. Negocierile dintre Steaua și Gloria Bistrița nu s-au
concretizat oricum până acum. Eu aștept oferta echipei străine să
le-o prezint și celor de la Gloria Bistrița”,
a spus
Florin Manea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×